CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 105 / 2017
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind asistența medicală comunitară
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență privind asistența medicală comunitară, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.41 din 27.02.2016,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de Ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri :
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare îmbunătățirea cadrului legal privind asistența medicală comunitară, definirea centrelor comunitare și integrarea serviciilor din domeniul respectiv de reglementare, concretizată în luarea unor măsuri pentru asigurarea cu prioritate a serviciilor medico-sociale pentru populația din mediul rural și grupurilor vulnerabile prin dezvoltarea rețelei de asistență medicală și accesul echitabil la servicii de sănătate de calitate și cost eficace pentru toate categoriile de persoane.
2. Semnalăm faptul că un proiect de lege cu obiect de reglementare și un conținut aproape identic a fost transmis de către Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.218 din 14.10.2016 iar Consiliul Legislativ l-a avizat favorabil cu observații și propuneri cu avizul nr.998 din 18.10.2016.
Menționăm totodată faptul că prezentul proiect de ordonanță de urgență a preluat integral observațiile formulate în aviz.
3. Menționăm că în raport cu prevederile art.115 alin.(4) din Constituția României, potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată și ale art.41 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, menționarea doar a necesității emiterii unei ordonanțe de urgență este insuficientă, fiind necesară și prezentarea elementelor de fapt și de drept în susținerea situației extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând recurgerea la această cale de reglementare.
Având în vedere că situația extraordinară care a determinat promovarea prezentului proiect în regim de urgență este motivată doar în preambul, nu și în Nota de fundamentare, menționându-se că inexistența reglementării face imposibile atât accesarea programelor operaționale cât și absorbția și utilizarea fondurilor europene precum și implementarea Strategiei naționale de sănătate, dar și riscul pierderii respectivelor fonduri prin procedura de dezangajare și periclitarea absorbției fondurilor europene, este necesară completarea Notei de fundamentare prin dezvoltarea elementelor de fapt și de drept care au determinat promovarea prezentului proiect în regim de urgență precum și o dezvoltare a eventualelor efecte negative ce se pot ivi în cazul neadoptării acestuia.
4. La art.9 alin.(4), pentru o exprimarea adecvată în context sintagma ținând seama prevederile art.6 se va reda sub forma ținând seama de prevederile art.6.
5. La art.13, dat fiind faptul că este articol cu alineat unic, este necesară eliminarea marcajului prin (1).
Totodată, deoarece după publicare Hotărârea Guvernului nr.459/2010 a suferit intervenții legislative numai de natura modificării este necesar ca sintagma cu completările și modificările ulterioare să fie înlocuită cu expresia cu modificările ulterioare.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.105/27.02.2017